Mâncăruri

Cremă de spanac

Timp de preparare: 5 minute
Timp de gătire: 15 minute

Ingrediente

  • 200 g spanac;
  • 50 g de unt;
  • 1 lingură ulei;
  • 2 linguri făină;
  • 200 ml lapte;
  • 1-2 căței de usturoi;
  • nucșoară;
  • sare;
  • piper.

Mod de preparare

Într-o oală punem apă la fiert iar când a început să fiarbă, adaugăm puțină sare. Spălăm spanacul, îl punem în apa care fierbe și îl lăsăm pentru un minut. Scoatem spanacul, îl așezăm în apă rece pentru ca spanacul să prindă o culoare de un verde intens. După aceea îl stoarcem ușor și îl tocăm cu un cuțit.

Într-o tigaie topim untul, adăugăm puțin ulei și punem 2 linguri de făină amestecând riguros până la dizolvarea acesteia, după care turnăm puțin câte puțin din lapte amestecând în continuare până la formarea unei paste. Când am terminat de pus tot laptele iar pasta s-a format, punem spanacul și usturoiul tocat amestecând energetic. Dacă simțiți nevoia, mai puteți pune un pic de smântână lichidă pentru gătit sau parmezan, iar la final presărăm sare, piper, puțină nucșoară și mai lăsăm pe foc 1-2 minute.

Această cremă delicioasă de spanac poate fi servită alături de un ou sau friptură.

Poftă buna vă doresc!

Cât de mult v-a plăcut această rețetă?

Average rating 5 / 5. Vote count: 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *